11. Suveica cu Romina prin Asia (Malaezia, Tailanda, Indonezia)

Un jurnalist (ea) și un IT-ist (el) care împărtășesc două mari pasiuni: cea a fotografiei și cea a călătoritului. Succint, traseul Rominei Ardelean și al soțului ei, a fost următorul: Kuala Lumpur, Malaezia /  Bangkok, Damnoen Saduak, Chiang Mai, Phuket, Phi Phi Don si Phi Phi Lee, in Thailanda / Jakarta, Bandung si Puncak Pas Area, Yogyakarta, Surabaya, Lombok și Gili Islands, în Indonezia.
” Povestea călătoriei a încolțit la început de primăvară când, după ce am realizat că transsiberianul este oarecum misiune imposibilă într-o lună, am luat în considerare Thailanda și Indonezia. Bineînțeles că ne puteam rezuma la partea de lenevit pe plajă, însă pe măsură ce citeam mai mult ne doream să vedem tot. La finalul celor trei luni de documentare (știu, sună nebunește), avem nu numai un traseu clar, dar și ghiduri personalizate pentru fiecare locație în care urma să stăm, un excel complex cu cheltuielile de călătorie, un program pe zile și o listă cu ce ar trebui să ai în bagaj suficient cât să îți ajungă o lună și să nu faci prematur hernie de disc. Eram pe deplin pregătiți, cel puțin în teorie. Așa ne-a găsit 25 iunie, ziua plecării. Însă nu plecam singuri, cum fusese în planul inițial: ne-am hotărât să luăm cu noi Suveica Mamei Ruța, din Făgăraș, să-i împlinim dorința de a vedea lumea. Noi aveam să-i arătăm îndepărtata și fascinanta Asie…
Așa cum spuneam și în scrisorile către cei dragi, Thailanda este tot ceea ce promite și chiar mai mult. “The land of smiles” are ceva de oferit pentru toată lumea… pentru cei singuri, pentru cei care doresc să găsească și să se regăsească, pentru cei cu inima albastră, pentru cei veșnic îndrăgostiți, tineri și bătrâni deopotrivă. Pentru cei care nu mai vor să plece, dupa ce se îndrăgostesc de localnice sau de minunata Andaman Sea, Thailanda oferă chiar și joburi. Da, încercați să mergeți pe drumurile mai puțin bătute de turiști și veți experimenta astfel un pic mai mult din sentimetul pe care l-a avut Columb când a descoperit America (exagerez poate), însă dacă sunteți aici pentru prima dată și nu știți când vă veți mai întoarce, nu vă încăpățânați să nu mergeți în locurile faimoase doar pentru că o fac și alte milioane de turiști. Bangkok, Chiang Mai si Chiang Rai, Phi Phi Don și sora mai mică Phi Phi Lee, unde se ascunde Maya Bay sau pentru cinefili asa zisa The Beach, parcurile naționale Ko Tarutao și Koh Phanang… sunt doar câteva dintre acestea.
Departe de a asigura același grad de confort ca vecina ei, Indonezia este o nestemată și în mod categoric, când spun asta nu mă refer la Bali. Dacă nu am fi vizitat Indonezia cred ca ne-ar fi lipsit latura aventuroasă a călătoriei. Comparativ cu Thailanda, se simte diferența de câteva milioane de turiști pe an la toate nivelurile – infrastructură, curățenie, capacitatea de comunicare cu localnicii, hoteluri, culminând cu câteva orașe în care singura șansă de a te înțelege este prin semne. Poate cea mai frumoasă imagine cu care am rămas de aici este cea a dimineții petrecute în trenul care înainta alene într-o imensitate de verde – orezării și plantații de ceai – și cu senzația că oamenii aceștia, săraci așa cum sunt, dețin cheia spre fericire. ” Romina
Și ar mai fi foarte multe de spus. Dar poate v-am făcut poftă de o călătorie exotică și ajungeți și voi pe aici. Nu se știe niciodată. Important e să vă doriți. Nici Suveica nu și-a imaginat așa călătorie când lucra în război, cu Mama Ruță. Și iat-o! Îndrăzniți să visați departe
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *