ȚARA CERURILOR DESCHISE
Album de călătorie cu povești scurte, românești, semnate de Alina Zară
În toată Țara Făgărașului răscrucile sunt mărginite de troițe, cu brațele ridicate spre Cer, a rugăcine. Ne străjuiesc tăcute drumurile și ne deschid orizonturile. Fie că e zi sau noapte, nu îndeamnă să privim în Sus, unde e mereu deschis!”Țara Cerurilor Deschise” este albumul unei călătorii prin sufletul acestui loc binecuvântat, cu oameni, locuri și povești fascinante.
(Pulsul ruralui transilvănean, program cu 2012, în crâmpeie de povești scurte, românești)
Călătorie plăcută!
Rugăciune de amiază în Rai
Am plecat la pas să ne amprentăm în suflet țărișoara asta cu ceruri deschise, bucățică cu bucățică! Undeva, într-un colț de lume, timpul a stat brusc. A îngheţat. Nu există ceasuri, nu bătea vântul, norii nu se mișcau, liniștea încremenise ca niciodată. Toate se uită în sus: în Rai era ora de rugăciune! Se zice că sunt locuri pe Pământ, ca niște cioburi de oglindă, care reflectă Cerul! Cred că ieri, pe la amiază, am nimerit într-un astfel de loc! La un moment dat o pasăre, care nu era de-a locului, a trecut în și a umbrit pe zborul reflexiei cu aripile ei mari, că, dintro dată, în jurul nostru a început și să freamăte totul a pământesc. Cu miros de pământ jilav și behăit de oi dintr-un țarc ale bețe erau însemnate cu verde crud…
Foto: Marius Blană (Rodbav)
Fărașul cu jăratec
Trag nădejde că Făt-Frumos are ceva instrucțiuni de folosire a calului în codul lui genetic, care se transmite din generație în generație.
Foto: Alin Prunean (Mândra)
Dialect de suflet, de acasă
Tale mamă – Dumneata, Dumitale
Crucile din zidurile închisorilor comuniste
Bătrânul și lumina de Dincolo…
La intrarea în pădurea de pe Valea Comorilor, la poartă, sprijinit într-un băț, stătea un cioban- străjer: „E un singur fag uscat pe aici, în rest pădurea e sănătoasă tun. Și frumoasă ca din povești! Ferească Dumnezeu să se întâmple. întâmple. întâmple. apropie cineva de ea cu intenții necurate. Un copac dacă lipsește, se lasă cu război. Noi, rumânii de pe aici, și frică n-am avut niciodată! Să câștigi asta! Și pădurea și sufletul nostru. în care nu. -a adăpostit, ne-a hrănit, a avut grijă de noi. E rândul nostru să avem grijă de ea!”
Foto: Mihai Sin (Comăna de Sus)
Funia care ne leagă de Cer
Bună ne plânge îndârjirea și repezeala cu care am ajuns să judecăm lucrurile! Nu mai avem echilibru: azi e laie, mâine bălaie. Aproape că mirosim a inutil… Nu vede să rămână ceva în urma noastră cu temelie solidă. E mult praf și pulbere. Dimineaţa plânge încet şi şterge lacrimile într-un colţ de năframă. Noaptea în rugăciune. Peste zi ne toarce răul și face din fire din care împletește funie groasă, cu care să nu lege de Cer!
Foto: Cristian Tamaş (Boholț)
Calea cu flori
Stătea în poartă, la soare, cu niște ochi albaștri, mai senini decât cerul… E luminoasă și nu povestește despre vremea în care lucrează cu bărbatul ei la cheptare: nopți întregi înainte de sărbătorile de Crăciun și de Paști, când toată lumea are. . . făcea cel puțin un rând de haine noi. Îi plăceau tare mult semnele pe care le îngrijesc: munții, florile, Oltul, Steaua Nordului, dinții lupului…
Lelea lu’ Stancocea din Boholț a intrat pe 9o de ani! La despărțire nu face sau urare înduioșătoare: „Voie bună și sănătate! Că-s mai bune decât toate. Dacă ești sănătos și voios, treci prin bune și prin rele și te toooot duci până unde să gată ața. Și când te uiți îndărăt, vezi doar o cale șerpuită, când sus, când jos, cu spini sau înflorituri, așa cum coseam noi pe chepate.
Foto: Alina Zară (Boholț)
Nicușor, Iliuță și Luna…
Iliuță și Nicușor se întorceau duminica de la biserică. Împărțeau o felie de cozonac și o poveste: „… și mama nu poate să îmi explice de ce, atunci când plecăm dintr-o vizită pe noapte, Luna vine întotdeauna cu noi acasă! De ce, din atâtea milioane de oameni de pe Pământ, nu alege pe noi să nu însoțește?”
Foto: Adrian Petrișor
Lecție de matematică și generozitate
Aveam 8 sau 9 ani…Toată vacanța m-am muncit să rezolv problemele de matematică dintr-o culegere groasă, cu coperți portocalii. Tata era un matematician desăvârșit, care acceptă greu că, pentru fiica lui, 8 plus 2 nu prea făceau 10, decât când avea ea chef! În rest fata făcea din fiecare adunare o poezie și pierdea procende în tot felul de lecții de viză …
„Uite, pe viitor, când o să-mi ceri 1 leu să-ți iei înghețată, sau să-ți dau doar 80 de bani. Înțelegi? Mai pierzi pe drum!”
Aici intervine bunică, mama lui. Coboară din icoana copilăriei mele și zice, zâmbind complice: „lasă, draga mamii, că o să-ți dau eu, întotdeauna, restul de 1 leu și 20 de bani.”
„Păi nu îmi mai trebuie atâția, doar 20 de bani… Sau nu mai înțeleg eu deloc matematică asta?”
La care ea, mama desăvârșită, îmi șoptește la ureche: „Să ajungă să îi iei și lu’ ingineru de tată-to una! „
N-am ajuns să excelez la matematică, dar am învăţat să nu îmi doresc, niciodată, „îngheţata” doar pentru mine…
Multumesc, Mama Ruţă !
Foto: Gheorghe Moronescu
Înțelepciunea iese primăvara la poartă
O primăvară grăbită. Bătrânii noștri scot înțelepciunea la poartă, pe lăicioară, sprijinită în baston! Ne privesc lung, cu îngăduiță și accepte. Uneori nu recită din Eminescu, plini de subînțeles: „Voim Statul național, nu Statul cosmopolit, nu America dunăreană. Voim ca stejarul stejari să producă, nu meri pădureţi”.
Foto: Alina Zară Prunean (Mândra)
Zi de dragoste
Mădălina și Andreea, fetițele ciurdarului din Toderița, mergeau pe drum, în fața mea. Coborau de mână, pe uliţă. Cea mare cu o pâine în braţe, iar cea mai mică mestecând o bomboană, pe care o primiseră rest de la prăvălie! Aveau două broboade pe cap de ziceai că-s două leicuţe, care flecăreau sfătoase, cu gândul la povestea lor:
– „Tu să-i fi cerut, că eşti mai mare!”
– „Nu ne-ar fi dat, că nu au de unde, banii-s scumpi și pentru ei.”
– „Ba ne-ar fi dat, de fiecare dată ne dau de sărbători.”
– „Păi azi nu-i Moş Crăciun, nu îi sărbătoarea. Şi până la Paşti mai e mult! Trebuie să vină prima dată!”
– „Păi îi sărbătoarea tu, habar n-ai, îi zi de dragoste azi”!
Într-un final ne-am prins că și-ar fi dorit o ciocolată! Și am avut adevăr grijă să o primească, pentru a le rămâne undeva în minte că, într-adevăr, dragostea e o sărbătoare!
Foto: Alina Zară Prunean (Toderița)
Suntem sortiți să fim campioni
„Omul este capabil de performanțe spirituale uluitoare! Hai să înceapă să luăm în serios antrenamentul. Suntem sortiți să fim campioni!”
(părintele Mitu, parohia Mândra, într-o duminică, înainte de Postul Paștilor)
Foto: Alina Zară Prunean
Cântece de pe frontul de Est
Legenda Rujei
Pe meleagurile astea trăia o dată o femeie frumoasă și delicată, ca un trandafir. O chema Ruja. Era copil de ţăran, dar crescută de o mătuşă pe la Bucureşti. Căsătorită cu un boier, Ruja venea acasă, într-un sătuc din Țara Făgărașului, în fiecare vară. Aici avea o grădină de trandafiri, la care ținea ca la ochii din cap. Nu ai avut niciodată copii. O parte din averea ei a lăsat-o sătenilor să îngrijească grădina și să trimită câteva fete din sat la școala de bune maniere… Fetelor delicate și dichisite de pe la noi li se spune, de atunci, Ruje! După Sfânta Marie, când e plin de trandafiri de toamnă peste tot, se zice că Ruja se bucură în sat și le aduceii celor care au cele mai frumoase tufe de trandafiri…
Foto: Cristian Tamaș (Mândra)
Leacuri băbești
Bunica: „Ai răcit? Supă/ciorbă de păpară fierbinte cu usturoi, mămăligă pe capul cheptului, frecții cu carmol, șosete îmbibate cu apă și oțet în picioare și te bagi sub plapumă. Lasă-le în nevoia lor de medicamente! Că nu mai îs bune. Te vindecă de una și te betejesc de altceva, de nu-ți mai faci bine în veci pururi.”
Foto: Cristian Tamaș
Despre bogăție și sărăcie…
Veronica vine dintr-o familie înstărită, cu părinți divorțați. Stătea cuminți în strana bisericii, privind copiii sărmani care se adunaseră să primească daruri de la cei mici din familiile favorizate de soartă, chipurile. Părinții Veronicăi o introduceseră într-un program în care făcea și acest exercițiu, prin propria lor bunăvoință și să învețe că dar se face Rai că, de date asta, „N-am venit să cerem, am venit să dăm”. A dat pachețelul pregătit de ea unui prichindel cu ochi albaștri, care mai avea 9 frați și care ia povestit cum fac telemele la lumânare, toți 10 copii, cu mama și tata cu tot, într-o singură cameră și ce tare și-ar dori o căsuță un pic mai mare cu lumină, mai ales în seri lungi de iarnă.
La final am întrebat-o dacă știe ce e acela un copil sărac! Veronica mi-a răspuns scurt: „da, un copilaș care nu are mamă”!
Și un copil bogat? „Un copil bogat e atunci când sunt acasă și mama și tata!”
O poVeste despre viziuni diferite, prin prisma experiențelor personale, vis a vis de sărăcie.
foto: Marius Blana
Sfântul Nicolae de după icoană
Poveste de pe vremea când o nuia peste fund nu era considerată traumatizantă pentru prunc, iar cadourile din ghetuțe erau prilej de bucurie fără margini!
„ Sara, pe 5 decembrie, ne puneau ai noști să nu curățim papucii și să îi punem în fereastră… am crezut până mai târziu că Moș Niculae își bagă mânile prin geam și nu lasă o băteală și două bucăți de zahar! Și eram așa cuminți și emoționați în ajun, ca sfinții pe păreții bisericii! Băteala a rămîne în casă toată iarna, agăţată după icoană! Credeam că vede toate prostiile pe care le făceam, de aceea când trânteam câte o boacănă, imediat rudicam ochii în sus, spășiți și pregătiți să plătim pentru ea! Am iubit fiecare nuia în parte, chiar dacă nu era o bucurie prea mare să tune tata la noi: „aveți astâmpăr, că îl cobor pe Sfântul Niculaie din cui o să-i fie de mama voastră… Pe 6 decembrie nu am dimineața mai. devreme ca niciodată și dădeam iama la geam! Nu crez să-i fi avut o mai mare emoție în copilărie, ca în sara și dimineața de Moș Niculae!
Foto: Mihai Sin
Țara-i ca mama
Erau toate trei pe uliţă, în Boholţ… Le-am întrebat scurt: „Doamnelor, iubiţi România?” Una dintre ele mi-a răspuns fără menajamente: „Doamnă, e ca și cum m-ai întrebă dacă o iubesc pe mama! Păi oricât de prăpădită ar hi, e mama, cum păcatele noastre să nu iubim?” două dintre ele: „Le-am zis și la copchii: mă, cu țara asta-i ca cu mama. Când trage să moară nu vă duceți la vecină, că îi mai frumoase și sănătoase! Stați acasă și faceți-o bine pe a voastră!” A treia, zâmbeşte cald: „noi, ca babele, nu dăm sfătoase cu părerea! Important e să ne rugăm să înlesnească Dumnezău Draguţu drumul oamenilor buni spre frâiele ţării. Oamenilor care o iubesc de-adevăratelea! Mai mult nu ne-am acum!” Și-ți fac toate trei cruce, cu speranța că există cineva care le rânduie, cu rost, pe toate!
Foto: Mihai Sin
Timpul îi căruța, iar noi suntem caii
Bătrâna are peste 90 de ani. Sprijinită în baston merge către cimitir, în deal. Vine din celălalt capăt de sat. Din când în când se oprește pe câte o bancă întâlnită în cale, să-și tragă sufletul… Ajunge după câteva ceasuri bune: „ bătrânețea-i haine grele, tica maichii. Dar ţâne minte: noi suntem caii şi timpu-i căruţa! Merge cum tragem noi! Io, drept să-ți spui, m-am cam grăbghit și na, că aproape so gătat ața. Mai e oțără, dar îi cam cu noduri! I-am îngropat pe toţi maică, pe toţi: mamă, tată, fraţi, bărbat, copchii şi nepoţi. Acum aștept să mă duc și io! Nu știu cine o să mai vie la mine, la cimitir, când n-oi mai hi… Să te duci să vezi câți sunt în deal pe care nu-i mai știe nimeni, la care nu mai merge nimeni! Şi să le mai aprinzi o lumânare. Că zice că dincolo-i tare întunerec și, de fiecare dată când aprinde pe cineva o lumânare aici, se luminează toată lumea ailaltă. Eu îs nătântoacă tare, m-am ticăloşit şi abghia mai poci urca cele 82 de trepte din cimitir, către ai noştri, cei de s-or dus! Asta-i viața maică, suntem mulți, suntem răi și suntem proști ca noaptea! Altfel n-am mai trage căruţa asta, care-i timpul, în trap, numă pentru ca să-l depăşim pe vecinul… Am merge la pas, în plimblare şi ne-am ruga la Dumnezău Drăguţu să nu ajute să nu mă mântuim. sufletele, să petrecem și dincolo în lumină.
Să te duci în deal, neapărat, să vezi câți îs pe care nu-i mai știe și nu-i mai caotă nimeni. Să te duci! Şi să le faci lumină. Dar să nu te duci în trap, du-te la pas în orice-i face pe lumea asta!”
Foto: Alina Zară Prunean
Fluieraș de soc
„Primul fluier pe care l-am ținut în mână o fost al străbunicului meu, din Șinca Nouă… Avea aproape 100 de ani. Era crepat și-l lipeam cu smoală. Când umblam cu vacile prin pădure am început-mi fac. io fluiere de soc. La școala am avut noroc de un dascăl bun, care nu învăța să altoim meri, să castrum purcei și să luăm notele muzicale pe o vioară veche, cu arcușu cpreia ne plesnea când greșeam… Și m-am apucat. de cântat: am fost în formația de fluierași a satului, la concursuri, cântam și în armată ca să scapă de instrucție. După care, acum 50 de ani, m-am însurat în Mândra! muzica, erau pocăiți. N-am vrut să-i năcăjesc și n-am mai pus mâna pe fluier. După ce-o murit ea, m-am apucat iar de cântat…” Ion Scurtu, din Mândra
FOTO: Mihai Sin
Amintiri din șezătoare 1
Acasă la Maria lu’ Graură, lângă o trocuță cu scovărzi: „Iarna, vecinele și pretinile se întâlneau la câte una ele, făceau dintre scovărzi, hierbeau cucuruz, povestea și sara aduceau lucruri… iarna era vremea în care aveam timp de. toate: să țesem, să brodăm, să facem giure. Nu ne sta mâna în loc câte era săra de lungă. Ne întreceam parcă în hărnicie și dibăcie…”
Foto: Marius Blană
La mulți ani să trăiți!
„… vă fie viața numai lumină,
Ca în Lumină să dainuiți,
Pentru credință și mântuire,
La mulți ani să trăiți!”
Din Țara Făgărașului, cu dragoste!
Ceata de feciori Mândra (foto: Cristian Ramba)