Suveica invitata la o lansare de carte semnata Vasile Lupasc si la un concert de colinde cu tenorul Vlad Mirita (DIGI 24))

După 3 ani şi sute de mii de  km de călătorit prin lume şi povestit de la un capăt la altul al planetei despre firescul, rostul şi rânduiala neamului ăstuia românesc, Suveica Mamei Ruţa se însoţeşte la drum cu prima carte din proiectul „10 poveşti pe care le datorăm copiilor noştri”, semnată de
Vasile Lupaşc. România are eroi şi străjeri pregătiţi să ducă povestea mai departe! Lumea întreagă ne va cunoşte ca pe un neam dârz, de oameni faini, puternici, creştini, bine aşezaţi, înţelepţi şi plini de dragoste. Care au pe sufletul lor, exact cum spunea Mama Ruţă, doar o traistă, pe care au datoria să o umple cu bine şi frumos, pentru a avea cu ce să plătească vămile văzduhului, când vor trece dincolo, în drum spre Rai! Am spus povestea Suveicii la Muzeul Țăranului Român, unde s-a lansat cartea, alături de Tesa (4 ani și jumătate), cea mai mică dintre călăuze, care tocmai se întorsese după 8 luni de colindat Europa, împreună cu familia ei, în rulotă.
Pentru prima oară, după 3 ani prin lume, timp în care a dus şi a adus poveşti, Suveica a rămas de Crăciun acasă! Pentru a redescoperi dimensiunea frumoasă și duhovnicească a colindatului și oameni care poartă cu demnitate crucea neamului mai departe. După ce a redescoperit uliţele satului natal, Suveica Mamei Ruţa l-a însoţit pe tenorul Vlad Miriță la mănăstirea Oaşa, unde acesta a vestit Naşterea Domnului alături de peste 200 de studenţi din toată ţara.
Adaugă la favorite legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *