Suveica Mamei Ruța la Ellis Island, cu surorile Gherman

 

Suveica Mamei Ruţa în jurul lumii este un proiect internațional de călătorie cu peste 1 milion de km în portofoliu. Duce povestea identității noastre culturale locale și aduce poveștile lumii acasă, la Muzeul de Pânze și Povești din Mândra, Țara Făgărașului. În 2022 dăm viața uneia dintre cele mai așteptate călătorii ale Suveicii Mamei Ruța în jurul lumii: pe urmele primei generații de emigranți români care au pornit, la începutul secolului, spre Tărâmul Făgăduinței. De ce este importantă această călătorie pentru noi? Pentru că Suveica a plecat în lume din prima casă din Mândra făcută cu bani aduși din America, în timpul Marii Migrații a Ardelenilor de la 1900. Foarte mulți din neamul Suveicii și al Mamei Ruța au plecat peste ocean. Unii s-au întors, alșii au pierit pe drum, altor le-am pierdut urma în marea Americă. Istoriografia contemporană numește această primă generație de emigranți români , generația „Mia și drumul” (expresie pe care și-au atribuit-o ei înșiși,  cînd plecau să câștige 1000 de dolari, cât era necesar să își facă, acasă, căsuța lor, plus banii de drum, înapoi)

Prima călătorie o facem, împreună cu Oana și Livia, două sălăjence stabilitate la New York. Ajungem chiar la Ellis Island, acolo unde a început, de fapt, în urmă cu mai bine de un secol,visul american pentru sute de mii de români. De aici primim și fișa de înregistrare cu însemnele oficiale ale Muzeului Național al Emigrației, a unchiului nostru, care a călătorit la începutul secolului în America, de unde s-a întors cu banii necesari construirii căsuței care găzduiește astăzi Muzeul nostru de Pânze și Povești – casa Suveicii și a tuturor poveștilor de la ea din sat și a celor pe care le aduce de prin lume.

„Suveica  & Pescărușul: EA a ajuns la noi în familie ca oaspete de vază pentru a doua oară în ultimii 3 ani. Fiindcă deja cunoștea New York-ul, pașii ne-au dus către locul unde a început totul… așadar, back to the roots. Ellis Island ne-a fost destinația, pe urmele strămoșilor EI care au venit aici să trăiască The American Dream. În drumul nostru cu vaporul, un pescăruș zburând deasupra apei a venit să o salute, vestind totodată destrămarea întunericului și ivirea zorilor. Pescărușul, pasăre a luminii este o alegorie a sufletului omului plutind deasupra abisurilor și pericolelor vieții. Iar țipătul lui e asociat cu nostalgia și durerea unei pierderi. Pescărușul știa…Suveica. Odată ajunse pe Ellis Island și-a văzut istoria și și-a întâlnit strămoșii, în fotografii și înscrisuri. Statuia Libertății ne-a fost un ultim popas. Locul care simbolizează curajul unei încercări noi, de a începe o viață nouă, așa cum strămoșii Suveicii au făcut-o acum mai bine de un veac.” Călăuzele Oana și Livia.

Uimitoarea poveste a Ioanei și a lui Iacob,

care s-au regăsit, pe pămât american, după mai bine de un secol

  Ioana a dus Suveica la mormântul lui Iacob, stră-străbunicul ei, pe care l-a regăsit pe pământ American, după ce s-a mutat și ea acolo…

„Mă numesc Ioana Standavid Gubernat, dar lumea mă știe drept Ioana lui Ursoi, din satul Perșani sau Ioana lui Nică Ciocu, din satul Comăna de Sus. Am crescut la bunici până la vârsta de 7 ani și pentru mine viața la țară are un farmec aparte. Cumva, crescând între țărani, am învățat să am un respect deosebit pentru ei, pentru felul în care muncesc, pentru cum se raportează la natură și pentru cum nu fac nimic fără voia lui Dumnezau. Auzisem povești în sat de la bătrâni care au avut pe cineva care a plecat în America, unii care s-au întors, alții nu… dar niciodată nu m-am gândit sau neapărat dorit să ajung și eu. Soțul meu, pe care îl cunosc încă din copilărie, de la bunici, era deja stabilit în America așa că am hotărât să mă mut eu. A fost greu la început, și nu neapărat din cauza limbii sau a noutății locului, ci din cauza izolării, a faptului că nu cunoști pe mai nimeni, a lipsei familiei și a prietenilor. Aici am cunoscut un altfel de dor, și anume Dorul de Acasă, dorul de origini… În cadrul unui eveniment dedicat Reginei Maria și mai ales legăturii ei cu portul popular românesc, am aflat că se cochetează cu ideea unei șezători la Chicago și, încet-încet, am început să lucrez și eu la ia mea… Cusutul a fost terapie curată pentru mine… Apoi, în toamna lui 2019, ajungând pe Ellis Island, în New York, am consultate registrele și l-am găsit pe Iacob a lui Susai din Perșani, stră-străbunicul pe linie paternă, cu două intrări în USA. Una în 1906 și o alta în 1912. Venise în America cu soția Ana, lăsând în Țara Făgărașului 3 copilași. După documentele de intrare în America am aflat că stră-străbunicul venise să lucreze la Fabrica de Oțel din Gary, Indiana (la nici o oră distanță de Chicago, noua mea casă). În 1914, Iacob și Ana o aduc pe lume pe Ana (străbunica mea), iar în 1918 pe un băiețel, născut fără bătai de inimă, prematur, la 8 luni. Din păcate stră-străbunicul a murit într-un accident de muncă în 1919. În 1920, la un an după decesul lui Iacob, Ana (soția) și Ana (fiica) se întorc în România. Ana cea mică, avea 6 anișori, ea a fost străbunica mea. Ana se căsătorește la 20 de ani cu Iacob și o aduce pe lume pe Bucura, cunoscută în comunitatea din Perșani de Bița a lui Ursoi, bunica mea. În ziua nunții, Bucura a îmbrăcat cămașa cusută de mama ei, Ana, născută pe tărâm american. Pentru proiectul #acasălaorigini eu am îmbrăcat costumul de mireasă al bunicii, care la final de august a împlinit 89 de ani. După 100 de ani de la plecarea Anelor din America (în 1920) și de lângă osaemintele soțului și tatălui/ copilului și fratelui, am descoperit mormântul lui Iacob (în vara lui 2020). De atunci, ori de câte ori am ocazia, mă opresc la mormântul lui, la originile mele departe de România..

După ce am aflat că Iacob a ajuns în Gary, Indiana ( la cea de-a doua intrare în America), am început să caut în registrele orașului respectiv tot ce am putut găsi referitor la familia Susai. Nu am reușit să găsesc certificatul de naștere al străbunicii mele și nici certificatul de deces al stră- străbunicului, dar am găsit certificatul de naștere/deces al băiețelului și locul unde a fost înmormântat. Așa am aflat unde au locuit ei inițial și adresa cimitirului. Apoi, odată ce am identificat cimitirul unde a fost înmormântat băiețelul, am căutat in registrele cimitirului și am descoperit că și Iacob a fost înmormântat acolo. Așa că, într-o duminică am plecat spre Gary, cu gândul să le găsesc mormintele, crezând că vor fi foarte ușor de reperat. Cimitirul este imens, așă că, după vreo oră de căutări, am decis să plecăm acasă și să văd dacă pot obține mai multe informații cu locul exact al mormântului de la administrație. Luni am sunat la administratorul cimitirului și am primit niște instrucțiuni cu locațiile ambelor morminte. Din nou, foarte încrezătoare,c m-am întors la cimitir și am început sa căutam, bazându-ne pe instrucțiunile primite… găsisem secțiunile, dar erau atât de multe morminte, unele foarte vechi, pe care nu reușeai să mai descifrezi scrisul, încât am simțit că iar căutam acul în carul cu fan. În timp ce eu căutam mormântul băiețelului, soțul meu m-a strigat că a găsit ceva. Am crezut că glumește, mi se părea aproape imposibil după ultimele experiențe… m-am apropiat de o cruce de piatră veche și când am citit ce scrie am rămas înmărmuriți… era mormântul lui Iacob! Îl găsisem in sfârșit! Am simțit un amalgam de emoții. Am plâns de bucurie că l-am găsit, de tristețe pentru destinul pe care l-a avut… Trecuseră peste 100 de ani de când cineva s-a oprit să îi aprindă o lumânare… Acum încercăm să mergem de câteva ori pe an la el și am promis că o să îi reparăm crucea, care a început să se degradeze tot mai tare. Aprindem o lumânare și ne rugăm pentru sufletul lui și al băiețelului, al cărui mormânt nu am reușit sa îl găsim încă. Anul asta, când am fost acasă, la Persani, am fost la el în curte, curtea și casa pentru care a plecat să câștige bani în America, și am adunat pietre pe care vreau să i le pun la mormânt. Să aducem o bucățică de acasă acolo unde își petrece veșnicia… Chiar dacă asta se întâmpla după un secol…”

 

Ioana a adus Suveica și până acasă, la Făgăraș, la vernisajul unei expoziții cu dantele, a dantelăreselor din Mândra, care a avut loc în Cetatea Făgărașului. Pe drumul de întoarcere i-a arătat și Strasbourgul, Versailles-oul și Muzeul Louvre. Apoi a predat-o Alinei, nepoata Mamei Ruța, coordonatorul proiectului internațional de călătorie cu peste 1 milion de km în portofoliu

 

––––––––––––––––––-

 

Alte povești din călătoria Suveicii în America

 

 

Să facem cunoștință cu preoteasa Ramona Ursache, una dintre  Călăuzele prin America

„Suveica Mamei Ruța e o poveste în sine. O poveste cu jurnal de călătorie, pe care am descoperit-o căutând să păstrez legătura cu tradițiile românești. Ca mulți alții, mi-am așteptat rândul să fiu parte din această poveste și încerc să o duc mai departe în comunitățile românești, unde, pentru o perioadă, să facă parte din istorisirile și destinele unor români plecați de acasă.

Sunt preoteasa Ramona Ursache și sunt mândră că mă trag din două neamuri harnice și credincioase din satul Ileni: Cornea și Corșatea. Ileni, sat de poveste în sufletul meu, este, pentru mine, cel mai frumos sat din Țara Făgărașului. Nici nu aș putea să zic altfel, dacă mă gândesc la copilăria mea petrecută în acest sat, la vacanțele pline de haz și trăsnăi, la prietenii mei de o viață, cu care încă mai țin legătura, la neamurile minunate și la frumoasa biserică a satului.

De 18 ani locuiesc în America, orașul Chicago, împreună cu soțul meu, părintele George Ursache, și cei doi băieți ai noștri. Tot de atâția ani, soțul meu slujește la una dintre cele mai vechi biserici din acest oraș, Biserica Sfânta Maria. Împreună am încercat să păstăm credința noastră strămoșească, dar și tradițiile românești, pe care le promovăm prin toate activitățile cultural-religioase pe care le organizăm în comunitatea de la biserică.

De câte ori am ocazia, port cu mândrie costumul popular de mireasă al bunicii mele și colecționez costume din toate zonele țării. Pentru a-i ajuta și pe alți români din comunitate să înțeleagă simbolistica semnelor cusute pe costumele populare, am achiziționat cărți și planșe. Mai mult, colecția de costume populare, obiectele de artizanat și cărțile pe care le-am colecționat sunt accesibile tuturor celor care apreciază portul străbun, în expozițiile organizate la biserică și în cadrul șezătorii noastre, Șezătoarea Atelierul Bunicii, din Chicago. La șezătoare și la activitățile sociale din cadrul parohiei am organizat clase de cusut, de încondeiat ouă și de pictură pe sticlă. În toate acestea am cuprins doruri și, totodată, mi-am alinat dorul de casă, de locurile dragi, de țara mea. Geografic, suntem departe de țară, dar avem cu noi moștenirea lăsată de străbunici, bunici, rude și prieteni: credința și arta populară. Cu acestea am făcut aici o mică Românie.” Ramona Ursache

Suveica  la Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Rives Junction, Michigan

„Printre copaci înalți și rămuroși, învăluită în lumina caldă a soarelui de toamnă, suveica Mamei Ruta a ajuns la Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Rives Junction, Michigan in noiembrie 2021. Începea o nouă poveste din jurnalul ei de călătorie. Dimineața devreme, toaca și clopotul vestesc o zi de rugăciune și de muncă. Rugăciunea și munca le însoțesc permanent pe măicuțele din această mănăstire, a cărei temelie a fost pusă în 1987. La început erau aici doar o casă și o șură, care mai târziu, cu seriozitate, muncă, dedicație și multă rugăciune s-au transformat în capelă, trapeză, casă de oaspeți, biserică, magazin mănăstiresc și muzeu. Ca în orice altă mănăstire, viață de obște și activitățile se desfășoară în jurul slujbelor. La fel și viața pelerinilor. Sub ascultarea maicii starețe Gabriella Ursache, măicuțele se trezesc dimineața devreme și se îndreaptă spre biserică. Maica Gabriella (Ursache) a întrat în mănăstire la vârsta de 18 ani, în vestita mănăstire de la Văratec, după care a emigrat în Statele Unite ale Americii. Aici a adus cu ea învățătura creștină pe care o primise de la mamaia ( mama sfiintiei sale) și dragostea în Hristos. Cu aceste daruri de preț a ajuns sa cârmuiască o întreaga mănăstire și sa o transforme într-o vatră românească. Dragostea maicii starețe pentru aproapele, rugăciunile neîncetate pentru cei în nevoi, dar și conferințele susținute în SUA și Canada au ridicat prestigiul acestei mânăstiri la un loc de cinste în toate comunitățile ortodoxe, indiferent de apartenența etnică. Aceasta mănăstire l-a avut ca duhovnic pe părintele Roman Braga, care a suferit în închisorile comuniste. Prezența părintelui Roman în aceasta obște mânăstirească a fost o reală binecuvântare pentru mulți dintre noi. Părintele i-a ajutat pe mulți străini să descopere religia noastră și, în același timp, i-a învățat pe mulți creștini să trăiască în dragoste pentru Hristos, chiar daca presiunea societății ne cere să ne schimbăm sau să ne adaptăm la noile condiții ale lumii agitate în care trăim. Mânăstirea are și un muzeu în care colecțiile expuse întregesc acest colț de Românie. Lada de zestre, tablourile, bundițele, obiectele bisericești și costumele populare sunt doar câteva din lucrurile expuse aici. Mănăstirea este un reper pentru românii ortodocși de pe meleagurile Americii, dar, în același timp, este și un ambasador cultural pentru străinii care îi calcă pragul.” Ramona Ursache

Episcopia Ortodoxă Română din America

„În luna noiembrie 2021, suveica mamei Ruta a poposit la sediul Episcopiei Ortodoxă Română din America din Grass Lake, Michigan. Am fotografiat suveica în centrul Eparhial “Vatra Românească” și în muzeul episcopiei. Episcopia are o istorie ce se apropie de 100 de ani și detine in patrimoniul sau o vastă colecție de cărți vechi, manuscrise, obiecte de cult bisericesc, costume populare și obiecte artizanale romanești. Oricine ajunge aici poate afla despre drumul lung a românilor către America, dar și despre sacrificiul lor pentru a construi o biserică ortodoxă și a forma comunități romanești trainice, bazate pe credință și tradiții. Episcopia Ortodoxa Română din America a consemnat în actele sale că prima parohie cu slujba în limba română a fost înființata în 1902, în Saskatchewan, Regina, Canada.  Mai târziu, prima, prima parohie pe teritoriul Statelor Unite ale Americii a fost înființată în Cleveland, Ohio, 1904. De atunci și pana astăzi, prin eforturile enoriașilor și binecuvântarea ierarhilor eparhioți, s-au înființat și construit biserici care, prin vechimea lor, atestă dorința românilor de a păstra credința și tradițiile chiar dacă au emigrat departe de țară. În prezent, Episcopia Ortodoxă Romană din America este cârmuită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Nathaniel, împreuna cu episcopul-vicar, Preasfințitul Andrei Hoarște.” Ramona Ursache

Episcopul Andrei de Cleveland, fiu al Țării Făgărașului 

Se spune că în Țara Făgărașului, vegheată de masivul al cărui nume îl poartă, de oriunde te-ai uita, din casă, de pe drum sau din gradină, tot zărești ceva din piscurile mărețe ale muntelui. În Țara Făgărașului întâlnești oamenii minunați, plini de veselie, harnici și credincioși. Credința lor e o carte de vizită care se deschide prin prezența troițelor din capului satului și pătrunde în casa făgărășenilor până în fața icoanei de sticlă unde, încadrată de chindeul străbun tremură candela mereu aprinsă la sfioasele rugăciuni. Cu credința în suflet, cu moștenirea de acasă, mulți făgărășeni au plecat către alte meleaguri ale lumii. Așa se face că și familia episcopului Vicar Andrei a emigrat în America.

„Episcopul vicar Andrei s-a născut în anul 1982, într-o familie creștin-ortodoxă din Făgăraș, România. La vârsta de 15 ani, s-a mutat cu familia sa în Statele Unite, stabilindu-se în Dearborn Heights, Michigan, și devenind membri ai Bisericii Ortodoxe Române „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. În timpul studiilor de liceu și de licență, s-a afirmat în viața parohiei și a Episcopiei, devenind cel de-al 37-lea președinte al Tinerilor Ortodocși Români din America, o entitate internațională aparținătoare Episcopiei Ortodoxe Române din America. În luna septembrie a anului 2004, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Nathaniel, și-a început studiile teologice în cadrul Facultății de Teologie „Sfânta Cruce” din Brooklin, Massachusetts, pe care le-a absolvit în anul 2008, obținând diploma „Master of Divinity” urmând și studii pentru „Master of Theology”. În luna octombrie a anului 2010, a început studiile de doctorat în cadrul Institutului Pontifical Oriental din Roma, Italia, în urma cărora a obținut titlul de doctor în teologie cu specializarea dogmatică/liturgică. A fost hirotonit ca diacon în luna septembrie a anului 2012, iar mai apoi ca preot, în luna decembrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Nathaniel care, ulterior, în anul 2013, l-a numit la conducerea Departamentului Tinerilor din cadrul Episcopiei, și mai târziu, în anul 2014, Vicar al Canadei, pentru a sprijini responsabilitățile administrative și pastorale ale Episcopiei. Ulterior, la data de 13 octombrie 2019, acesta a fost tuns în monahism și i s-a dat numele de Andrei. Apoi, Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe din America, întrunit în sesiunea sa de lucru, marți, 12 noiembrie, l-a ales canonic pe Părintele Andrei ca episcop de Cleveland și Episcop Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America, ridicându-l la rangul de arhimandrit. Preafericitul Părinte Mitropolit Tikhon, Primatul Bisericii Ortodoxe din America, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Nathaniel, Întâistătătorul Episcopiei Ortodoxe Române din America (ROEA) și alți 9 ierarhi creștin-ortodocși din SUA și Canada, au slujit hirotonia întru arhiereu, la 1 februarie 2020.” Sursa: The Romanian Orthodox Episcopate of America.” Ramona Ursache

 

Muzeul Episcopiei Ortodoxe Române din America

Muzeul se mândrește cu o vastă colecție de cărți și manuscrise vechi, care atestă prezența românilor în America înainte de 1900. Obiectele bisericești și de cult aduse în acest muzeu confirmă dorința românului de a-și păstra credința sub orice formă (icoane, cărți bisericești, cărți personale de rugăciune). Impresionantă este și colecția de antimise și obiecte religioase din altar. De-a lungul anilor, muzeul a primit donație sau a colecționat obiecte și costume tradiționale romanești. Iile de Făgăraș, cămășile cu brezarău, cămășile cu platcă și cămășile cu râuri sau șiruri pe mânecă și rânduri pe piept așteaptă să fie admirate. Opregurile prinse de „cotranta” țesută cu fir metalic se alătură colecției de „păstura” din Țara Făgărașului și fotelor de Muscel țesute cu fir de aur și de argint. Obiectele de ceramică amintesc de casa bunicilor unde, prinse sub un ștergar țesut, înfrumusețau odată odaia casei. Pozele românilor de altădată, covoarele de la Tismana și Văratec sunt doar câteva dintre lucrurile care pot fi admirate în acest muzeu. Muzeul episcopiei adună doruri neștiute, fragmente din zonele României și povești ale românilor păstrători de credință și tradiții.” Ramona Ursache

 

Prințesa Ileana, personaj în istoria Episcopiei Române în America

În istoria episcopiei noastre este inclusă și povestea Prințesei Ileana, care, asemeni multor altora, a cunoscut drumul exilului. În cartea „Trăiesc din nou” a menționat că în bagajul ei a purtat pământ românesc pus într-o cutie de metal. „Anton, copiii și cu mine am îngenuncheat pentru ultima dată la altarul inimii mamei și ne-am rugat în liniște, din adâncul sufletului… Luasem o cutie frumoasă, veche, din metal, de pe una din mesele de la castel, și, îndepărtând zăpada cu mâinile, am umplut-o cu pământ românesc. Din tot ce am adus cu mine din țară, această cutie este lucrul cel mai prețios”. A supraviețuit încercărilor și datorita învățăturilor primite de la părintele Arsenie Boca, mai ales rugăciunea inimii. Mărturisirea este scrisă în cartea „Trăiesc din nou”: „Am citit adesea Rugăciunea lui Iisus în cărți de rugăciuni și am auzit-o în biserică, dar ochii mi s-au deschis pentru întâia dată acum câțiva ani, în România. Acolo, în micuța mănăstire Sâmbătă, ascunsă în inima codrului întunecat, în bisericuța albă ce se oglindea în lacul montan ca de cleștar, am întâlnit un călugăr ce practica „rugăciunea inimii’. Pace și liniște profundă domneau în Sâmbăta acelor timpuri; era un loc al tihnei și al tăriei; mă rog Domnului sa fi rămas așa.” După multe peripeții, prințesa Ileana a ajuns pe tărâmul american împreuna cu cei șase copii ai ei și, cu credința în suflet, și-a urmat destinul departe de țara pe care a slujit-o și iubit-o. Mai târziu, Prințesa Ileana a îmbrăcat haina monahală, devenind Maica Alexandra. După șase ani de la călugărie, a înființat, cu binecuvântarea Episcopului Valerian Trifa, mănăstirea cu hramul „Schimbarea la Față” în Elwood City, Pennsylvania. În acea perioadă l-a cunoscut pe părintele Roman Braga, fost deținut în închisorile comuniste, și pe sora lui, Maica Benedicta, a cărui experiență monahală devine un exemplu în a conduce și organiza viața monahală din această mănăstire.

Crucea donată de Prințesa Ileana, pozata lângă suveica Mamei Ruta, face parte deja din poveștile grăitoare despre trecerea timpului, dar este și o mărturie a dăinuirii peste timp. O fărâmă din pământul românesc și o suveică au țesut o altă poveste care dovedește că trecerea noastră prin lume poate fi neobservată sau însemnată. Depinde de noi ce lăsăm în urmă, un lucru, o faptă, o poveste.” Ramona Ursache

Suveica la plimbare prin Chicago

„În Chicago, am plimbat suveica mamei Ruta pe străzi lungi, aglomerate, mărginite de clădiri cu o arhitectură spectaculoasă. Orașul vânturilor, așa cum mai este numit, este un oraș cultural, universitar și multietnic. În această metropolă se vorbesc peste 150 de limbi. Fiecare naționalitate contribuie direct sau indirect la aspectul multicultural al orașului. Universități prestigioase stau marturie. Aici profesează sau studiaza oameni veniți de pretutindeni. Profesori români au cariere de succes și sunt foarte apreciați la nivel academic. Studenți români talentați învață și muncesc mult pentru a se afirma. Prezența românilor pe aceste meleaguri nu e nouă. Orașul Chicago apare pentru prima dată în documente în anul 1833, iar mai târziu, în jurul anului 1900, aici au poposit primii români. Comunitatea românească a devenit parte integrantă din istoria orașului Chicago, prin menținerea și afirmarea identității culturale, dar și prin păstrarea și transmiterea credinței ortodoxe din generație în generație, de mai bine de 100 de ani. Printre clădiri vechi și monumente, în Chicago se ridică zgârie nori, ale căror geamuri-oglindă înghit, parcă, cerul. Suveica a adunat în traista ei de călătorie câteva instantanee din Chicago, puțin din ceea ce aceasta metropolă americană oferă zi de zi celor care o vizitează sau locuiesc aici.” Ramona Ursache

Suveica a fost însoțită în această călătorie prin Chicago și de ia de mireasă a bunicii Călăuzei noastre.

Eliade, Brâncuși și Suveica Mamei Ruta

„Suveica mamei Ruta a fost călăuzită, în Chicago, către două mari nume: Eliade și Brâncuși. În acest oraș, Mircea Eliade a fost profesor universitar. Aici s-a stins din viață și este înmormântat. Pe de altă parte, Muzeul de Artă din Chicago deține câteva opere de-ale lui Brâncuși, care sunt expuse alături de lucrări ale unor artiști cunoscuți în toată lumea. Mircea Eliade s-a născut în 9 martie 1907, la București, și a decedat în 22 aprilie 1986, în Chicago. A fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, cetățean american din 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor, autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii. În afară de jurnalele sale și manuscrisele inedite, opera completă a lui Mircea Eliade cuprinde peste 80 de volume. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).( sursa Wikipedia) Constantin Brâncuși s-a născut pe 19 februarie 1876, la Hobița, județul Gorj, și a decedat în 16 martie 1957, la Paris. A fost un sculptor român care a contribuit la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române. (Wikipedia)” Ramona Ursache

Suveica a fost însoțită în această călătorie prin Chicago și de ia de mireasă a bunicii Călăuzei noastre

Suveica la Biserica Sfânta Maria din Chicago

„Biserica are o istorie lungă, bogată în mărturisiri, poze, amintiri și povești ale celor care și-au dedicat viața și timpul acestei comunități. Parohia a fost înființată în 1911, însă prezența românilor în această metropolă este consemnată din 1900. Între anii 1900-1903, în Chicago au început să vină români din partea Bucovinei, apoi, din 1904 au început să sosească din zona Sibiului, Târnavelor și din Alba Iulia. Din următorul an până în 1914, au ajuns bănățeni, majoritatea din Comlosul Mare și Comlosul Mic. O tragedie în comunitatea românească, în 1907, îi determina pe români să se unească și să se organizeze, înființând, astfel, biserica Sfânta Maria. Din acest moment până în 1911, când este înființată oficial parohia, românii s-au unit, întâlnindu-se foarte des, împărtășind tradițiile din zona din care proveneau, limba și credința. Mai mult, românii din acea vreme s-au făcut remarcați prin tradițiile și credința lor.
Drumul acestei biserici până în prezent a fost influențat vizibil de momentele istorice ale Americii, dar și de greutățile pe care emigranții români le înfruntau la acea vreme. Cu toate neajunsurile, comunitatea românească închegată lângă biserică nu și-a neglijat niciodată credința, tradițiile (pricesnele, cântecele și dansurile populare, șezătorile, arta și cultura). Biserica Sfânta Maria a participat în mod direct la orice eveniment cultural-tradițional din oraș, unde a prezentat frumusețea costumelor populare, dansurile specifice și a manifestat bucuria de a fi român. Tot această biserică a avut ocazia să participe la cea mai mare expoziție culturală din America, „A century of progress”, unde românii și celelalte comunități etnice au avut ocazia de a-l asculta pe George Enescu și de a admira lucrările lui Nicolae Grigorescu la Art Museum din Chicago. Cel de-al doilea război mondial a făcut victime și în rândul comunității românești. Biserica și noul club format în biserică, „All American Club”, și-au luat sarcina de a ajuta familiile îndurerate, dar și angajamentul de a ajuta soldații întorși de pe front.

După război, românii au continuat să se organize în asociații și cluburi în cadrul bisericii, oferind astfel tuturor un loc de regăsire a tradițiilor, valorilor naționale și de alinare a dorului de casă.
Clasele parohiale (astazi „Sunday School”), Organizația „Speranța Emigrantului”, Organizația „Credința”, Ansamblul Cultural „Doina” sunt doar câteva din organizațiile care au făcut parte, unele încă mai fac parte, din biserică. Dragostea și dăruirea primilor români continuă să stea la baza a numeroase fapte bune în comunitatea românească din orașul Chicago, unde, sub îndrumarea preotului Gheorghe Ursache, biserica de astăzi continuă pastoral și cultural misunea romanilor de la 1900 de a avea o biserică, de a păstra credința și de a fi uniți.
Asociația „Credința”, Școala Duminicală, Șezătoarea „Atelierul Bunicii din Chicago”, „Book Club Saint Mary’s Romanian Orthodox Church”, Programul socio-cultural religios „Biserica și Eu” fac parte din efortul nostru de azi de a menține credința și tradițiile în mijlocul comunității, într-o lume schimbătoare, în care valorile se pierd pe rând, iar trecerea timpului așterne uitarea peste începuturile comunității românești din Chicago. Odihnă veșnică și recunoștință celor trecuți la Domnul, care au slujit această comunitate! Cinste celor care o sprijină și o fac să dăinuie departe de casă!” Ramona Ursache

 

––––––––

Credit foto: Ramona Ursache, Florin Ristache