A fost într-adevăr o aventură pentru suveica noastră dragă. Aventura care a început printre fiordurile norvegiene, ca apoi să continue cu frumoasa plajă din Nusa Dua (Bali), dansuri Cekac, vizita templului Uluwatu și peripețiile cu maimuțele. Apoi am descoperit frumusețile orașului Ubud și am încercat să deslușim misterele lui Ketut, personajul principal din filmul Eat, Pray, Love. Au urmat apoi zile faine printre plantațiile de orez, controversata cafea Kopi Luwak și tehnica specială de confecționare a baticurilor balineze. Aici am avut și bucuria să ne întâlnim cu alte suveici.
Insulele Gili ne-au impresionat prin frumusețe, iar ultimele zile, ne-am bucurat de cele mai frumoase apusuri, pe plaja Seminyak. Ne-am bucurat nespus să fim Călauze, iar Suveica ne-a adus noroc.
Și uite așa a pornit aventura Suveicii noastre dragi printre fiordurile Norvegiei. Nimic din natură nu-i este poate mai caracteristic Norvegiei decat fiordurile. Unul dintre cele mai spectaculoase din Norvegia este Lysefjord, grație îndeosebi punctului de belvedere, Preikestolen, un platou de stâncă situat la altitudinea de 604 m care oferă o panoramă largă a fiordului Lysefjord, care are o lungime de 40 km. Și de aici direct în Bali…
Săptămâna trecută am fost la templul Uluwatu. De fapt, denumirea exactă a templului este Pura Luhur Uluwatu, pura însemnând “casă pentru Dumnezeu”. Templul de aici datează din sec.16 și este unul din “Sad Kahyangan” adică unul dintre “cele 6 temple ale lumii”, adică unul dintre cele 6 unde se închină toți balinezii. Ei au mai multe feluri de temple: în primul rând fiecare casă balineză are un templu al ei, un loc unde se construiesc altare și este venerat ca loc sfânt al casei, unde se aduc ofrande și se roagă, ceva similar cu zona cu icoane din fiecare casă creștină de la noi. Diferența este că “templul casei” este afară și că ocupă cel mai mare loc din curtea acesteia, și pe cât este familia mai înstărită, pe atât templul este mai mare și mai arătos. Apoi există “templul satului”, un templu mai mare, ca un fel de biserică de cartier/a satului, unde balinezii se roagă nu neaparăt în fiecare zi, dar la diverse evenimente. Apoi urmează la rând “templul regiunii”, temple mari, unde vin la rugăciune, în zilele de sărbătoare, balinezi din mai multe sate. Iar apoi sunt cele 6 temple supreme, “Templele Lumii”, unde în anumite zile sfinte vin balinezii din toată insula pentru rugăciune, ca într-un fel de pelerinaj. Până la templul Uluwatu se urcă pe o cărare îngustă, cu multe trepte, care traversează o mică junglă din care maimuțele curioase se ivesc la tot pasul. Unele sunt chiar agresive și se agață de genti, fură ochelari de soare, pălării, camera foto și tot ce le fură ochiul. Și uite așa una dintre maimuțe a pus ochii pe suveica noastră dragă. Din fericire am reușit să ținem bine de ea și să scăpăm teferi.
Ne-am mutat în Ubud, centrul cultural al insulei, unde l-am vizitat pe Ketut Liyer, the healer” din cartea și filmul “Mănâncă, roagă-te, iubește” (Eat, pray, love)De aici am plecat, mai departe, în căutare de noi experiențe culturale și, de ce nu, în căutarea altor suveici purtătoare de tradiții și istorie. Așa am ajuns la satul Tohpati, recunoscut pentru țesutul și creatul celebrului batic balinez.
Un popas interesant a fost cel de la Ferma de Cafea. Un spațiu organizat special pentru a primi turiștii. Ni se exlică cum se produce vestita și scumpa cafea Luwak, mândria insulei Bali și numărul unu la export. Desigur, are loc și o degustare a mai multor produse ale fermei. Cafeaua Luwak are o poveste cel putin interesantă. Boabele de cafea sunt ingerate de un mic animal asemănător unei pisici, cu dungi sau pete de culoare închisă pe corp. Se numește zibetă. După ce mănâncă boabele de cafea, acestea trec prin tubul lor digestiv și apoi sunt excretate. După ce au fost curățate, începe procesul de prelucrare. Cafeaua Kopi Luwak este sortimentul cel mai scump la ora actuală, iar gustul este pe masura.
