Suveica Mamei Ruţă din Mândra – un sat fălos din Făgăraş – călătoreşte de vreo trei ani prin lume. Tot “ţese pânză de poveşti” de vreo 300.000 de kilometri, şi n-a obosit, şi nu s-a plictisit de colindat zările. Povestea ei uimeşte oamenii, peste tot pe unde ajunge,: cine a mai auzit ca o suveică – unealtă mai degrabă a Penelopei, cea care-aştepată acasă întoarcerea soţului ei, decât tovarăş de drum al lui Ulise, mereu călătorul – să bată pământul în lung şi-n lat? Şi de peste tot de pe unde ajunge, trimite acasă veşti şi poveşti.
Când m-au invitat să plec în Malta cu ei, primul meu gând a fugit către mărturisile Reginei Maria, care-n “Povestea vieţii mele” istoriseşte despre cei trei ani petrecuţi în arhipelagul de piatră din mijlocul Mediteranei. Primul pas pe insula albă situată mai aproape de Africa decât de Europa, l-a făcut în portul La Valetta, unde vasele englezeși din flota amiralului Nelson se legănau între lumini și umbre. I-a plăcut dintru început Malta și oamenii ei cu o limbă ciudată, arabo-europeană și poate nu e întâmplător că aici s-a și îndrăgostit, pentru prima oară… Pe urmele ei am plecat cu suveica Mamei Ruţă la purtator, încercând să privesc lumea miraculoasă din jur ca un copil de vârsta celei care avea să devină Regina Maria a României.
Primul popas l-am făcut, vineri, în satul Siggiewi, la „Limestone Heritage”. „Muzeul Pietrei” este, la origine, o carieră de calcar şi un fost fund de mare, acum 20 de milioane de ani . În buzunarele ei, istoria pietrei are chip uman. Zeci de personaje de dioramă coborate, parcă, din Muzeul Figurilor de Ceară, recompun viaţa maltezilor, în dialog cu piatra. O piatră de o calitate deosebită, reprezentând una dintre cele mai mari bogăţii naturale ale insulei. O piatră facută, parcă, să înfloreasca, sculptate, acele cruci la care ne uităm cu admiraţie. Sunt cruci malteze cu patru braţe egale şi înspicate, folosite de cavalerii Ordinului Sfântului Ioan de la Ierusalim, deveniţi, ulterior, cavaleri de Malta. E piatra care-şi schimbă culoarea, subtil, în funcţie de momentul zilei , căpătând de la nuanţe de cenuşiu la nuanţe de galben, sugerând transparenţa mierii de albine ori opacitatea laptelui revărsat în şodron. Din acest calcar au fost construite templele megalitice din zorii istoriei, dar şi cetăţile cavalerilor ioaniţi ori… hotelurile din zilele noastre; spun asta în cunoştinţă de cauză, pentru că eu locuiesc, acum, temporar , într-unul din ele. O expoziţie gen „Limestone Heritage” te trimite cu 5000 de ani în urmă şi aliniază Malta la capodopere fondatoare ale civilizaţiei – piramidele Egiptului şi magaliţii Stoenhengeului.
Suveica mea s-a aşezat pe câteva din aceste exponate de muzeu, surprinzând o parte din vizitatori cu reuşita unei şedinţe foto ad-hoc. Al doilea popas al zilei l-am făcut, într-un parcurs logic, la Templul Haggar construit cu piatră din cariera -astăzi muzeu, vizitată mai devreme. Acolo, urcând povârnişul cu vegetaţie aridă care ascunde ofidieni (şerpi) de culoare neagră, am simţit că paşesc în plin mister neolitic. „Iată, mi-am zis, o temă numai bună pentru o viitoare expediţie turistică!”. Templul Hagar Qim din satul Qrendi, ridicat pe o culme de unde să poată străjui o parte a sudului insulei este cel mai cunoscut dintre numeroasele temple megalitice răspândite nu numai în Malta dar şi în arhipelag (mă refer, mai ales, la insula-soră, Gozo). Organizarea interioară a templului provoaca imaginaţia omului contemporan, apăsat de întrebari fără raspuns născute din însăşi condiţia sa, aceeaşi ca acum mii şi zeci de mii de ani… Maltezii au construit, deasupra templului, o pălărie de protecţie mult controversată din punct de vedere estetic şi criticată pentru costurile ei exorbitante. Întâlnirea cu leagănul istoriei e, totuşi, obligatorie pentru cel care vrea să înţeleagă Malta sub toate aspectele.
Suveica mea s-a fotografiat, din nou, pe ziduri şi coloane, asezând povești transilvănene pe urmele dinţate ale pietrei neolitice . M-am bucurat tare mult s-o văd cu tricolor şi şfară, mândră ca la Mândra.
Pe la miezul zilei, când se trezesc fluturii în stomac, am ajuns la Marsaxllok, cel mai frumos sat pescăresc din sudul insulei Malta dar şi un important reper economic, pentru că, de aici, se livrează mari cantităţi de peşte din speciile spadă, ton şi „lampuki”. Bărcile pescarilor au pictate, la prora, ochişori care, se spune, veghează ca totul să decurgă normal iar norocul să nu-i ocolească pe marinari. Numele localităţii vine de la cuvântul „Marsa”, care inseamnă „port” şi „Xlokk”, denumire pentru vântul uscat care bate dinspre Sahara. Am simţit acest „sirrocco” în port, acolo unde, pe nesfârţite tarabe, se vând lucruşoare la preţ negociabil. Când simţi că iei foc, cel mai bun adăpost e o casă construită din calcar, refugiu care, la Marsaxllok, are firmă de restaurant. La unul dintre acestea, „Tartarun”, al familiei Schiavone, am mâncat, la pranz, o supă excepţională de peşte cu usturoi „aljotta” şi peşte la grill, adică „pixxispad, pagru si sargu ” şi creveti – adică „gambu ahnur”, în limba malteză. Recomand! (vezi galeria foto)
Am pus, alături, pe masă şi pe tovarăşa mea de drum, suveica. N-am putut-o hrăni, din păcate, decât cu…poveşti malteze de bucătărie. Într-o altă zi, am s-o învăţ cea mai tare reţetă a maltezilor, „Fenkata” (tocană de iepure)!
Ultimul drum al zilei l-am făcut la Grota Albastră. O plimbare cu bărcuţa printre stâncile incredibil de frumoase ale celor şapte galerii succesive are darul de a-ţi consolida simţul estetic şi a-ţi justifica încrederea in viaţă.
Nu ştiu cum s-a potrivit, dar Suveica a traversat cu bine laguna (chiar fără vestă de salvare, ca mine ) stropindu-se doar un pic, „de noroc”, cu apă albastră şi verde-turcoaz de Mediterana. Mâine, i-am promis ca o iau în safari, pe insula Gozo.
De ce călătoreşte Suveica?
Suveica asta, bătrână de o sută de ani, are însă istoria şi motivele ei să călătorească. A aparţinut unei femei vrednice din Mândra, Mama Ruţă, care obişnuia, pe când ţesea albele pânze pentru ii şi cămăşi, să-i spună strănepoatei care-i tot încurca iţele: “Draga bunichii, eu n-am ieşit niciodată din satul meu, dar suveica mea într-o zi o să vadă lumea”. După vreo douăzeci de ani, străneapoata aceea zglobie, actriţa Alina Zară, descoperind-o uitată într-un ungher, a hotărât să o trimită la drum. De cinci ani, luată în bagaj de unii şi de alţii, oameni simpli sau vedete, Suveica Mamei Ruţa străbate pământul. A ajuns în Argentina, în Parcul Naţional Glaciar din Ţara de Foc, şi s-a întâlnit cu pinguinii, a fost la templele de la Machu Pichu, în Australia, în China – însoţindu-l pe violonistul Alexandru Tomescu şi fiindu-i tovarăşă de călătorie vioara Stradivarius – a ajuns într-o mulţime de oraşe din toate cele cinci continente… şi călătoreşte încă. Fotografii şi impresii din călătoriile ei puteţi afla dacă vizitaţi Muzeul de Pânze şi Poveşti din Mândra sau pe Internet.
Acum, în aceste zile de vară, Suveica Mamei Ruţa nu s-a mai mulţumit să fie un turist oarecare, ea însoţeşte un grup de jurnalişti de turism care fac o excursie de descoperire a frumuseţilor Maltei. Are şi legitimaţie de presă… Dar, mai ales, ca orice jurnalist sadea, are un proiect, o ţintă anume în călătoria aceasta: să ajungă şi-n câteva locuri pe unde a trecut Regina Maria a României, în adolescenţa ei, în cei trei ani în care a locuit în Malta, pe vremea când tatăl său, Ducele de Edinburg (şi fiul Reginei Victoria) a fost comandantul portului La Valletta.
Toata vara, rând pe rând, orașele și satele Maltei sunt în zodia… Focului. Festa malteză inundă noaptea cu jocuri de lumini. Maltezii sunt cei mai buni artificieri ai Europei, iar asta se vede în jocurile de artificii ale nopților de vară. Impreuna cu suveica Mamei Ruța din Mândra, am fost și noi la o festa malteză, în feericul sat Luqa.
Relatare Simona Lazăr, pentru Jurnalul Național