Pentru că, în primul rând, suntem foarte buni prieteni, cu aceleași setări, am avut încredere amândoi: eu să-i încredinţez suveica de la bunica, el, Radu, să plece la drum cu ea prin Europa. Gândul a fost brusc! Planul desenat în 5 minute pe o eşarfă care avea un design de hartă. El şi-a făcut bagajul în mai puţin de o oră, pentru că a pierdut timp să-mi iubească ideea. Eu am scris povestea cât el împacheta. Roxana a desenat la geam o săgeată: bunica – suveica – amintire – moștenire – copil. Vîrful acesteia arăta spre Munchen. Acolo locuieşte Irina. Luca, micuţul ei, are numai cîteva luni. E copilul care ne va ajuta să rescriem o poveste, așa cum am desenat-o pe gemul aburit. Dacă până acum, suveica a stat într-o singură istorioară – a războiului de ţesut prăfuit de timp, acum înfăşurăm pe ea fire care vor spune sute de poveşti. Primul l-am înnodat eu, când l-am condus pe Radu la hotarul lumii mele, din care pleca… spre lume noastră, a tuturor! E o bucăţică de cânepă, din trăistuţa Mamei Ruţa, bunica ce a reuşit să trimită peste mări şi ţări suveica cu care a țesut zestre pentru tot neamul ei.
- 1. Suveica a văzut pe geamul mașinii Ungaria și Austria. Dar s-au dus glonț spre Ingolstadt, unde s-a întâlnit cu Justin Christian (nepotul lui Radu) Un pitic de un an și câteva luni, care a legat de suveică o maşinuţă, să îi poarte noroc.
- 2. În Germania Radu a mai făcut un popas la Irina, în Munchen. „Am văzut o nebunie frumoasă şi o naturaleţe în modul de a discuta, de a gândi şi de a acţiona, de care îmi era şi dor! Radu e atât de sensibil la contextul în care respiră… ieri chiar am ASCULTAT clopotele bătând… aceleaşi clopote care bat în fiecare zi, dar pe care nu le mai asculţi pentru că ştii că „aşa trebuie” să fie! Am ascultat ultima suflare a frunzelor după ce taţii copaci le-au înghiţit puterea şi… Radu mi-a lăsat aceste manifestări ale spiritului sub culoarea unei pensule! O farfurie în minus, o amintire superbă în plus! Ne-a pictat frunze, suveici, clopote şi inspiraţie pe o farfurie care şi-a pierdut rolul (de farfurie), e acum parte din viaţa noastră! Luca… are 10 luni. Şi lui îi plac oamenii frumoşi! Mai ales lui… ochii lui sunt mai mari! Suveica a plecat de la el cu draga lui dragă, partenera lui de somn… SUZETA! După ce au dormit împreună și și-au împărtășit visele” Irina Ramfu Flader
- 3. În Germania s-a mai oprit o ultimă dată la una dintre cele mai renumite școli de schi din Munchen. Românii care lucrează acolo au așezat Suveica alături de celelalte trofee și au depănat amintiri! Suveica devine un bun prilej de a-i întoarce pe români acasă, măcar în gând și amintiri!
- 4. Cristian Stefanescu a aflat de pe Facebook că suveica pleacă din Munchen spre Olanda. Ne-a invitat să facem un ocol scurt pe la Bonn, la sediul Deutsche Welle. Radu s-a conformat şi a dus-o la interviu. S-a comportat admirabil. A vorbit frumos despre România ei, iar artistul-călăuză despre drumul lui prin Europa, despre dorinţe, colecţii, spaţii de expunere, pictură şi o suveică ce colectează amintiri din locurile de escală. De aici s-a plecat mai departe cu încă o poveste schiţată în jurnalul de călătorie a lui Radu şi lanyard-ul oficial Deutsche Welle Romania agăţat de suveica bătrână din Ţara Făgăraşului, care ţesuse cu siguranţă cândva şi pânză pentru o ie de inspiraţie săsească, pentru o vecină. Danke schoen:)
- 5. Pentru că a plecat în lume cu un artist, Suveica bate drumuri cu personalitate şi se opreşte lângă oameni speciali. Jan Vermeer van Delft „one of the greatest painters of the Dutch Golden Age”, lucra încet şi cu multă grijă pentru detalii. Radu l-a catalogat scurt: „mare om” şi a dus suveica în vizită la casa în care a locuit acesta. I-a făcut cronica unei opere recunoscute la nivel internaţional pentru lumina pe care o degajă şi culorile puternice. Apoi i-a arătat unul dintre cele mai cunoscute tablouri ale lui Vermeer. Îl ştim cu toţii, dar altfel se vede de acasă de la el „fata cu cercel de perlă”, operă din 1665. Apoi au dat împreună o tură de Delft, cu popas la centrul de porţelan şi cu ochii după sutele de fete frumoase din cartierul studenţesc, dar cu gîndul la una singură, cu cercei cu perle și turban albastru, care i-a fascinat!
- 6. Mi-am dorit mult ca suveica să vadă Bruxelles- ul. Ieri, de ziua mea, Radu a dus-o acolo. A plimbat-o prin oraş… au mâncat cartofi, ciocolată şi au băut bere. O tură de centru, Grande Place, Manneken-Pis, celebra statuie de copil … apoi amintiri despre copilul-statuie pe care ni-l arăta într-o seară pe Biserica Neagră din Braşov. Apoi iar clădiri fascinate, luminate ca de Crăciun, oameni frumoşi şi noduri prinse pentru fiecare poveste de suveica bătrână, coborâtă ca un dac de pe coloană, în apropierea Parlamentului European. Şi-atât! A şi întâlnirea cu Iulia Motoc, colega noastră de agenţie de-mplinit dorinţe. Dar suveica a rămas în maşină. Era drogată de farmecul unui oraş în care mai că i-ar veni să se mute. Şi-a adormit fericită, pe bord, în dreapta, la geam, unde este locul ei obişnuit din călătoria lor prin lume. După plimbarea prin Bruxelles, Radu şi suveica s-au urcat într-un avion şi s-au întors. Pe el, călătoria l-a inspirat. A venit cu gânduri creative, cu drag de „acasă” şi cu dor! Suveica însă a rămas cu dor de ducă. Tocmai de aceea, începem partea a doua a poveştii. De acum va pleca singură, din loc în loc, pe principiul „dă mai departe” şi va cunoşte oameni şi locuri în care n-ar fi visat vreodată să ajungă. E mare deja, se descurcă singură. Radu a învăţat-o tot ce trebuia să ştie şi tot ce avea nevoie pentru marea călătorie care va urma.
