Andrei Zincenco e un tip foarte fain… Colindă lumea cu avionul personal, iahtul sau motorul. În cea mai recentă călătorie, de la inceputul lui martie, a luat și Suveica noastră cu el! A fost cel mai mare obiect din bagajul lui și a trebuit să lase acasă tot ce colectase ea de a lungul timpului.
Unul dintre firele pe care suveica le-a condus am fost și eu. Da, pentru că am uitat să vă spun că are forma unei limbi de busolă, asta dacă o privești din lateral, și deci îți poate arăta drumul.
Suveica Mamei Ruța a ajuns la mine printr-o colegă care s-a întâlnit într-o benzinărie cu cea care a avut-o în custodie înaintea mea. Nu știu de la cine a luat-o, nu o cunosc. Nici ea nu știe cui i-a dat-o pentru că, evident, nu mă cunoaște. În acest fel suveica a mai căpătat o valență si a devenit intruparea fizică a forței care de fapt ne conduce viata. Întâmplarea, aleatorul. Sau încă mai crezi că ești în control? Dacă da, maturizează-te, e deja prea târziu!
Suveica Mamei Ruța a ajuns la mine printr-o colegă care s-a întâlnit într-o benzinărie cu cea care a avut-o în custodie înaintea mea. Nu știu de la cine a luat-o, nu o cunosc. Nici ea nu știe cui i-a dat-o pentru că, evident, nu mă cunoaște. În acest fel suveica a mai căpătat o valență si a devenit intruparea fizică a forței care de fapt ne conduce viata. Întâmplarea, aleatorul. Sau încă mai crezi că ești în control? Dacă da, maturizează-te, e deja prea târziu!
Eu am pus-o în sac și m-am urcat în avionul de Malaga. De unde m-a urcat pe căluțul meu modern, o motocicletă Yamaha, și am ajuns la Melilla, enclava spaniolă de pe coasta Africii, pentru că da, suveica venea cu mine într-o aventură extraordinară: turul Marocului pe motocicletă.
Am trecut frontiera în Maroc chiar de ziua mea, pe 20 februarie. Ploua torențial, totul arăta ca în filmele cu Orientul Mijociu. Militari, mopede, Mercedesuri vechi, vânzoleală, sârmă ghimpată. Am rezolvat singur formalitățile în timp foarte scurt și așa au început să cadă temerile pe care ni le formaserăm citind pe internet despre Maroc. Deci se putea și era de bine. Cu suveica în bagaje am făcut cel mai frumos drum pe care îl făcusem până atunci în scurta mea viață de motociclist. Kilometri perfecți cu Atlasul Mijlociu în dreapta și cu câmpia deșertică în stânga. Pe marginea drumului un cal păștea liniștit și probabil că doar zgomotul motocicletei l-a făcut să își ridice capul de curiozitate. Era un cal mare și, pe măsură ce ne apropiam, devenea si mai mare. Când am ajuns mai aproape a devenit clar că era un dromader. Un dromadeeeeer? Da, firesc, doar eram în Maaaaaarooooc. Și eram doar în prima zi, nu văzusem nimic încă.
V-am povestit despre rolul aleatorului în viața nostră? Într-o benzinărie ne-am cunoscut cu un ghid marocan care ne-a convins să schimbăm ruta. Să mergem să vedem deșertul la Merzouga. Dupa care ne-a convins să traversăm deșertul până la Zagora pe traseul unei etape de Paris – Dakar. Și așa, dintr-o întamplare, aventura nostră s-a transformat din una interesantă într-una memorabilă.
Așa se face că suveica Mamei Ruța (a lu Cuculaie) a ajuns să atingă nisipul fin al deșertului și să vadă apusul soarelui de pe dune. Așa se face ca a doua zi să vadă răsăritul și să miroasă aroma ceaiului de mentă băut pe un covor așezat pe nisipul auriu, după care să se îmbarce în traversarea deșertului, a unui râu lat, a unei trecători printre munți. Și câte și mai câte nu a făcut și văzut Suveica în această aventură minunată. Nu stiu, dar sincer nu cred că Mama Ruță s-a gândit vreodată la dunele deșertului sau că unealta meseriei sale va ajunge vreodată acolo. Uite că prin forța întâmplării (cea care ne guvernează viața, nu ai uitat, nu?) Suveica a străbătut timpul, continente, mări și un deșert, ca să se întoarcă acasă și să înceapă un alt drum. Oare unde va merge? Vom afla în curând, când un alt necunoscut mă va suna să îi înmânez “copilul” „
