Acasa, la origini – expozitie documentara itineranta

curator: ALINA ZARĂ – Muzeul de Pânze și Povești 

 

În urmă cu 2 ani, în plină pandemie, comunitatea La Blouse Roumaine a propus, pentru Ziua Universală a Iei 2020, tema “Acasă, la origini.” În acel an, de Rusalii, a debutat o amplă campanie de recuperare identitară a portului tradițional din România și din teritoriile locuite de români, așa cum este el purtat și păstrat în zilele noastre. O mărturie despre apartenenţa la o familie, un neam și o cultură.

În Țara Făgărașului, proiectul a fost inițiat în parteneriat cu Fundația Comunitară Țara Făgărașului, coordonată de Cristiana Metea, Muzeul de Pânze și Povești și voluntari locali, cu scopul de a reconecta și dezvolta comunitățile prin ceea ce au mai valoros: zestrea culturală moștenită din străbuni.

Zeci de mii de fotografii, 2 ani de documentare, albume locale cu portul tradițional pe care oamenii îl recunosc ca fiind al lor, păstrat, îmbogățit și transmis din generație în generație. În tot acest timp, comunitățile au realizat cât de bogate sunt spiritual și cultural, s-au reconectat și au reînvățat să colaboreze pentu o cauză comună.

Tot de Rusalii, de data aceasta în 2022, a fost vernisată, în biserica monument istoric din satul Mândra, o expoziție documentară itinerantă, al cărei curator este Alina Zară, de la Muzeul de Pânze și Povești. Expoziția reflectă prima etapă de cercetare a portului din 18 comunități ale Țării Făgărașului, cu detalii de specific, particularități și identitate locală. Comunitățile vii, implicate în proiect sunt: Calbor, Copăcel,  Drăguș, Ileni, Lisa, Mărgineni, Mândra, Perșani, Șercaia, Sâmbăta de Jos, Sâmbăta de Sus, Veneția de Jos, Șona, Ucea de Sus, Grid, Râușor, Beclean și Grupul Șezători în Țara Făgărașului.

Fotografiile din proiect au fost realizate de fotografii voluntari: Adrian Murgea (Făgăraș), Artografica (Sibiu), Dan Străuți (Brașov), David Botond (Odorheiu Secuiesc), David Ramba (Mândra) Dinu Constantin (Făgăraș).

Toți liderii de proiect și fotografii au fost prezenți de Rusalii la Mândra pentru a participa la vernisajul expoziției itinerante, pentru a genera calendarul cu călătoria ei de toată vara prin Țara Făgărașului și pentru a stabili, într-un soi de sfat al comunității, următoarele etape ale proiectului . Echipa La Blouse Roumaine, din care face parte și Irina Apan, antropolog și etnolog, coordonată de Andreea Tănăsescu, cu origini din Mărgineni, fondatoarea comunității care a readus IA în actualitate, generând una dintre cele mai importante mișcări culturale românești din ultimii ani, creând  Ziua Universală a Iei – 24 iunie și campania #GiveCredit pentru recunoașterea originii culturale, le-a dăruit tuturor celor implicați o serie de daruri, în semn de apreciere și recunoaștere pentru munca depusă în proiect. Una dintre cele mai mari suprize a fost prezența pictorului restaurator Mihaela Laslo, (Miki Laslo Art) cu origini din Sâmbăta de Jos, care a dăruit, personal, voluntarilor, câte unul dintre celebrii săi îngeri cu altiță din proiectul La Blouse Roumaine – o colecție mesager, inspirată de spiritualitatea și cultura românească și universală.

– Invitat special în proiect, din sat în sat, este interpreta de muzică populară Ioana Bogdan – care s-a alăturat expoziției itinerante la invitația Asociației Iia Călătoare.

– Proiectul rămâne deschis pentru toate comunitățile care își doresc să se alăture. Sub egida “Acasă, la Origini” se vor realiza, în continuare, albume de fotografie, filme documentare, expoziții și ateliere despre portul tradițional pe care oamenii îl recunosc ca fiind al lor, păstrat, îmbogățit și transmis din generație în generație.

– Expoziția  a fost realizată prin campania de fundraising desfășurată pe platforma RUF – Romanian United Fund.

 

acasa la origini

A doua zi de Rusalii, expoziția itinerantă Acasă, la origini, a poposit în mijlocul comunității Mândra.

Portul din Mândra e renumit pentru găteala capului femeii: căița, fruntarul cu mărgele și pomeselnicul țesut, ce se purta “învălit” peste cap și “cu veacă” pe sub barbă. Ia “bătrânească” e cu obinzeală la gât, “mâneci alese” în război cu pui peste cot, pumnaș cu un fodor mic și “brățărușe” brodată cu negru. Peste ie se lua cheptărița de miel crăpată în față. Pe poale se punea, de jur împrejur, crătința neagră în două foi, dată la piuă, iar în față crătința dintr-o foaie, “cu sârmă” și ciucuri. Căița o purtau femeile măritate și se îngropau cu ea. A fost înlocuită de cârpa neagră, cu ciucuri împletiți – o adevărată artă. Cheptărița de miel a fost înlocuită de laibărul cu colți din barșon și țesătură. “Șurțu-ntors” apărut cu diverse forme geometrice țesute cu strămătură, apoi cu frunze de trifoi și ulterior cu bujori și rețe de lână, se purta peste poalele iei. Femeile măritate îl suprapuneau peste crătința “cu sârmă”, pe care nu o mai poartă acum decât femeile în vârstă. Între timp el s-a strâns mult în față, îi zicem “șurțu’ de arnici” și se poartă peste “rochia largă” de stofă negră vara, sau peste androc iarna. Imediat după aceea apare și “păstura cu fluturi”, un șorț îngust, colorat, cu ciucuri de lână de jur împrejur și paiete metalice, care se poartă, de obicei, la Bobotează. Apoi, sub influențe urban-interbelice, a apărut “șurțul de mătase”, care se poartă vara, cu laibăr de barșon brodat cu mătase și dichisit cu paiete și mărgele de sticlă (pe care încep să le pună discret și pe ii – vindeau uneori o vacă și-un vițel pentru un pumn de mărgele). Șurțul de mătase e însoțit, la ceremonii, de pălăria de paie gătită cu fundă lată cu zbârciogi, din același material. Iile au adăugat, în timp, câte un fodor din dantelă la gât și la pumnișori, rețe în loc de cheițe la îmbinări, ștrafuri cu colți pe piept, ajur, șebac și mătase în țesătura mânecii (mătase pe care, la început, o trăgeau din “ștrampii cuconelor de la București”, pe care îi procurau băieții din sat, care lucrau acolo ca “slugi”). Iile erau cu alb, crem, albastru, galben și roșu cele ale fetițelor. Cea mai recentă influență e cea a portului alb-negru de Săliște, care aduce crătințele negre de postav și “ia cu negru”, țesută cu model plin pe mâneci și pe piept. Portul bărbaților respectă linia clasică a costumului din Țara Făgărașului: iarna cămașă cu ștrafuri, guler și pumnișori brodați cu mătase albă, pieptar de miel înfundat, cioareci, șerpar de piele cu țesătură, iar vara pantaloni din pânză țesută în 3 ițe, vestă de postav negru și pălărie neagră cu fund rotund.

acasalaorigini

ileni acasa la origini

Duminică, 19 iunie, expoziția itinerantă Acasă, la origini, a poposit în mijlocul comunității din Ileni.

Portul Ilerean se caracterizează prin unitate, continuitate, simplitate și sobrietate, specifice fiind culorile negru și roșu, iar ca model de țesătură – romburile și cruciulițele, care tot odată se diferențiază pe vârste. Perioada 1900-1930 este caracterizată printr-un costum simplu, prin linii și figuri geometrice cu margini regulate, majoritatea țesute în război sau cusute de mână cu multă migală. Perioada următoare, anii 1930 până în prezent, avem la Ileni aceeași continuitate în diferențierea pe vârste, brâul țesut în război cu alb și negru. Fetele tinere purtau crătințe cu spărtură, fustă albă plisată, șurțul întors cu roșu și verde. La zile de sărbătoare crătința cu păuni, viu colorată, specifică satului. Femeile în vârstă purtau iia țesută cu pumnași, laibăr, androc cu păstură nespartă sau crătiță neagră, bărbații și cei tineri cămașă albă cu pumnași, cusută cu mătase albă și galbenă, cheptar, cioareci și șerpar. Iia, brâul, crătințele, șurțul întors, laibărul, cârpa cu ciucuri, cheptarul, cioareci, cămașa bărbătească și șerparul sunt piesele de bază ale portului Ilerean!

(Documentare: Mioara Blebea – comunitatea Ileni)

ileni acasa la origini

acasa la origini Muzeul Astra

Expoziția noastră itinerantă a poposit, în perioada 24-26 iunie, la Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, în carul evenimentului Ziua Universală a Iei 2022 și a fost  admirată de sute de turiști.

 

acasalaorigini

acasa la origini

 

sinagoga Fagaras

În perioada 1-3 iulie, expoziția itinerantă “Acasă, la origini – Țara Făgărașului”  a putut fi vizitată, gratuit, la Sinagoga Făgăraș. Sinagoga este un spațiu care a fost închis pentru comunitate în ultimii 30 de ani! Ea se află în proces de reabilitare grație unui parteneriat între Fundația Comunitară Țara FăgărașuluiAsociatia Monumentum și Primăria Făgăraș. Anul trecut a fost pusă în siguranță de Ambulanța pentru Monumente și redată comunității, pentru a găzdui evenimente culturale.

Ca noutate, în conceptul expoziției noastre, am adăugat și o zonă cu elemente detaliu de port, semnificative pentru spațiul expozițional în care se află. La Sinagogă avem dichisuri cu mărgele de sticlă, cumpărate, în vremurile vechi, de la comercianții evrei, care le aduceau din diverse colțuri ale lumii.
👉 Iii de mireasă, din Mândra, cu mărgele mici, de sticlă, aduse de la Paris de comerciații evrei, din Făgăraș. Se zice că pentru un pumn de mărgele mici, se vindea o vacă și un vițel (din colecția Muzeul de Pânze și Povești)
👉 Brâu de mărgele de sticlă, din Veneția de Jos, moștenit de la o bunică ce a fost cândva slujnică la București, de unde a cumpărat mărgelele, aduse tocmai din Italia, de pe celebra insulă Murano. Se zice că pe atunci se vindeau doi boi pentru mărgelele necesare unui brâu (din colecția Aureliei Bîță-Stoica)

Duminică, 10 iulie, expoziția itinerantă Acasă, la origini, a poposit în mijlocul comunității din Calbor.

Costumul pe care l-au purtat femeile din Calbor a suferit diverse modificări de-a lungul timpului. Costumul cu vălitoare este compus dintr-un carton roată în jurul capului, iar peste o cârpă de in țesută în război, apoi pieptărușul, șortul din păr de capră, iar în spate este crătința roșie si polarul alb. Se purta pe la 1800 până în 1900. Femeile din Calbor așa erau îmbrăcate la lucrul câmpului dar și la biserică. După 1900, apare ia cu bețe, șorț colorat sau șort din mătase cu difertie culori în față, fusta plisată și cârpă pe cap, dar vara femeile mai purtau si pălărie de paie. După 1925 apare ia țesută în război, cu pieptăruș, apar crătințele în față și în spate și polarul încrețit. Doar femeile căsătorite purtau cârpă pe cap. Apoi femeile se mai modernizează puțin și apare ia cusută cu mâna din plasă, se păstrează aceeași linie de crătințe, dar cu crătința încrețită mărunt. Costumul popular evoluează, din nou: ia cu bețe, pieptărașul, polarul încrețit și ca element distictiv crătința vânătă, în care predomină albastrul sau violetul și auriul, la fel ca și la gât este cusută cu galben si negru. La bărbați, primul costum călborean era compus din cămașa brodată cu avion, pieptar, pantaloni de bumbac țesuți în război. După 1925 au început să poarte pantaloni din pănuri, în rest costumul nu s-a schimbat, erau încălțați cu opinci, iar mai tărziu sandele și astăzi cu pantofi. La sărbători călborenii/tinerii se încalță și joacă în cizme cu tureac tare. Culorile la Calbor: predomină alb și negru, dar și înfluențe moderne.

Documentare: Florin Popa, comunitatea Calbor

 

acasa la origini

acasa la origini copacel

Duminică, 17 iulie, expoziția itinerantă Acasă, la origini, a poposit în mijlocul comunității din Ileni.

„Satul care nu se vede de copaci” are un istoric cu multe tradiții și o diversitate de costume populare. Din cele mai vechi timpuri costumele pentru femei s-au remarcat prin colorit, modelele țesute sau cusute, combinațiile tiparelor cu flori sau motive geometrice. Specific femeilor sunt șorturile întoarse, țesute în culori vii, cu strămatură, cu colți de jur împrejur, puse peste o fustă albă, plisată mărunt și îmbogățită cu flori și frunzulițe cusute în partea de jos și pe piciorul stâng. La brîu sunt legate cu bete. Ia scurtă, care se poartă cel mai mult astăzi, este cunoscută ca brâu. E țesut în razboi în fuscei, cu mîneca plină cu model și încheiat cu cheiță și obinzală la gât. La femeile în vîrstă, iia era cu model țesut sau cusut mărunt, cu poale lungi, modele preponderent în șnur și floricele mici, mâneca cu pumnași și fodori, iar la gât obinzeală și fodori.Specific în portul de iarnă este androcul de stofă, plisat mărunt sau larg, cu barșon pe jos și tipar cusut. Peste ie sau brâu se poartă laibăr din stofă neagră sau colorată, în funcție de fustă, cu țancăle sau cu tipar cusut. O piesă rară și unică este crătința veche, de pănură,  cu bordură “pictată”. Unii spun că ar fi fost o modă, între războaie, alții că ar fi fost pictate, fără șablon, cu mâna liberă, de meșterii zugravi care pictau icoane sau biserici…

Text: Maria Palfi, Anca Axinte și Anca Maria Marian – comunitatea Copăcel

acasa la origini copacel

 

copacel

———-

 

 

Detalii “haute culture” de pe costumele din Țara Făgărașului, prezentate pe scena unui festival internațional de modă❣️ Și o întâlnire între două lumi: creatori de modă, modele, jurnaliști, profesori de la catedre de specialitate din mari universități ale lumii, fotografi, influenceri pe de o parte, iar pe de altă parte creatori și păstrătorii de zestre din satele Țării Făgărașului. Am adaptat proiectul “Acasă, la origini” și l-am transformat într-o instalație vizuală, care a făcut parte din Feeric Fashion Week.

Un proiect semnat de Muzeul de Pânze și Povești, curator Alina Zară, fotografii Adrian Murgea. “Probabil unul dintre cele mai emoționante momente de la Feeric de anul acesta”

👉 Acasă, la origni – Țara Făgărașului este mai mult decît o expoziție documentară itinerantă, este o amplă campanie de recuperare identitară a portului tradițional din România și din teritoriile locuite de români, așa cum este el purtat și păstrat în zilele noastre. O mărturie despre apartenenţa la o familie, un neam și o cultură. Proiectul este inițiat de comunitatea La Blouse Roumaine, în parteneriat cu Fundația Comunitară Țara Făgărașului, Muzeul de Pânze și Povești, Mândra Chic și voluntari locali, cu scopul de a reconecta și dezvolta comunitățile prin ceea ce au mai valoros: zestrea culturală. Și de a o face cunoscută în întreaga lume. Detalii “haute culture” de pe textilele tradiționale din Țara Făgărașului sunt transformate, prin intermediul unei instalații vizuale, în ambasadori culturali simbolici. Măiestria artizanilor din satele noastre nu este cu nimic mai prejos decât a celor care lucrează în atelierele haute couture de la Paris.

🎥🎥📽🎞🎙📹 Coloană sonoră ce însoțește instalația noastră: Béla Bartók compozitor, pianist, folclorist, născut în 25 martie 1881 la Sânnicolau Mare, România și decedat în 26 septembrie 1945, la New York. Lui îi datorăm cea mai importantă culegere de folclor muzical românesc publicată până în prezent. A fost printre primii deschizători de drum în cercetarea ştiinţifică a creaţiei muzicale a poporului nostru. Majoritatea concertelor susţinute de Bella Bartok, pe lângă scopul artistic, promovau prietenia şi înfrăţirea popoarelor: “Ideea mea călăuzitoare este ideea fraternităţii popoarelor, în ciuda tuturor războaielor şi neînţelegerilor”.

fotografii: Dragoș Burcea

 

instalatie acasa la origini

Duminică, 24 iulie, expoziția itinerantă Acasă, la origini, a poposit în mijlocul comunității din Sâmbăta de Jos.

Sâmbetenii de jos sunt oameni care păstrează cu sfințenie portul popular și pun mare preț pe moștenirea lăsată de înaintașii lor. În diferite momente, la ocazii speciale, sâmbetenii de jos, cu mic, cu mare, îmbracă încă, cu cinste, straiele populare. Costumul popular bărbătesc este alcătuit din cămașă cu șebac, șerpar cu motive florale țesute în război, pantaloni albi țesuți în ciurele. Iarna, poartă cheptar din piele de oaie, recăl din pănură – pânză țesută în război, cioareci – pantaloni albi din postav și încalță cizme. În trecut, bărbații mai în vârstă purtau pantaloni negri bufanți din postav și încălțau cizme. În Sâmbăta de Jos se găsesc mai multe costume populare pentru femei, purtate în funcție de vârstă. Astfel, fetele și femeile tinere îmbracă costumul format din: brâu (ia fără poale), fustă albă, crătințe și laibăr de catifea. La anumite evenimente – joc, etc., fetele poartă fustă neagră plisată cu șurțele de mătase de diferite culori. Femeile mai în vârstă îmbracă ie cu poale, șorț întors și laibăr. Iarna, se purta androcul – fustă neagră din postav, cu partea de jos din catifea, șurțică țesută cu motive florale și jachetă din postav. Cele mai în vârstă femei purtau pormeselnic pe cap.

Text: Magdalena Șuteu și Daniela Vîja – comunitatea Sâmbăta de Jos

 

Mult timp a fost considerat ”sat săsesc” datorită etnicilor germani care au colonizat în repetate rânduri dinspre Țara Bârsei. În fața acestei dominante, locuitorii români au păstrat, în esență, trăsăturile portului românesc ale Subzonei Perșani în care pot fi încadrați etnografic, păstrându-și identitatea de neam. Totodată au primit influențe: din portul românesc făgărășan, din portul săsesc dinspre Depresiunea Brașovului (Burzenland) și din portul maghiar din secuime, rezultând un costum ce se caracterizează prin varietate, distincție și aristocrație țărănească.

Portul românesc considerat autentic, tradițional, din această zonă, este în mod convențional cel situat cronologic între 1880 și 1910/1930. La Șercaia acesta răzbate, în costumul femeiesc, prin următoarele piese : Șurțul colorat, țesut, cu motive geometrice sau ”Șurțul covorăsc” / Ia românească brodată cu fir galben în tehnica ”cusutul cu tăietură” / Ia sau ”cămașa nemțească” țesută în ciurele / Căița cu fruntar și pomeselnic / Cheptărelul din blană de oaie.

Băieții și Bărbații poartă ¸¸cămăși nemțesti¨ , croite după modelul celor de la oraș din perioada interbelică, cioareci din pănură și cizme cu tureac înalt.

Din vechea moștenire săsească, este notabilă ținuta cu ”Borten”, purtat de tinerele săsoaice la biserică și aniversări și care simboliza puritatea. Costumul era purtat de la confirmare până la căsătorie, inclusiv .

Text: Dana Streza – comunitatea Șercaia

acasa la origini

acasa la origini

Acasa la origini, Venetia

Veneția de Jos se mândrește cu piese de port popular unice și bogat diversificate. Înfățișarea actuală a portului popular corespunde perioadei interbelice. Ca elemente distincte, pe lângă Ispasul, purtat numai de Bobotează, există “brâul de mărgele”, purtat de fetele tinere înainte de măritiș și maxim până la apariția primului copil. Iile din ultima sută de ani se deosesc de cele ale satelor înconjurătoare prin cusăturile în culoare galben solar. Originalitatea iilor este dată de aplicarea borzului (o panglică de culoare roșie, roz sau albastru deschis, plisată sau încrețită și cusută cu mărgele de ie) la obinzeală și deasupra “pumnișorilor”, cusuți numai cu negru și roșu.

Pe lângă binecunoscutele costume de sărbătoare de iarnă și vară, femeile asociau fiecărei sărbători un costum diferit, astfel avem: costumul de mireasă din mătase albastră, purtat cu ia țesută cu mătase cu croi “din gât”, costum ce ulterior se purta numai în ziua de Paște, ca o simbolizare a faptului că Biserica este Mireasa lui Hristos; costumul de a doua zi de nuntă, în culoare verde crud, ca primăvara, pentru noi începuturi, atunci când mireasa își acoperea capul pentru prima oară cu căiță și pomeselnic; costumul special de Bobotează, când femeile îmbrăcau “Ispasul”- un cojocel din catifea neagră cu flori, garnisit pe margini cu blaniță de ied. Ispasul se îmbracă cu ia cu borz roșu, cu sumna (rochie de ocazie) cu două șurțuri. Pe cap se pune cărpa de mătase cu țorțori, legată sub bărbie.

Veneția a fost cunoscută drept un centru important de cojocărit pentru multe sate din Țara Făgărașului. La sfârșit de sec. XIX-început de sec. XX se purtau așa-numitele cojoace “bătrânești”, cu modele geometrice și florale ce astăzi rar se mai găsesc în sat, apoi ușor – ușor, vechile modele au fost înlocuite cu cojoacele numite “ardelenești”.

Text: Nicoleta Grancea, comunitatea Veneția de Jos 

 

acasa la origini venetia

Fotografii: Dan Străuți, Dinu Constantin, Adrian Murgea, David Ramba, Alina Zară.

 

Urmează  comunitățile: 

 

Acasa, la origini - Sambata de Sus

La Sâmbăta de Sus, sat cu rădăcini adânci în ființa neamului românesc, ales și înzestrat de Voievodul Martir și Sfânt Constantin Brâncoveanu, cursul istoriei, în ceeace privește portul popular, pare să se întoarcă spre origini.

Costumul popular pentru femei: Ia cu ciurele, cu poale – specific acestor ii este faptul că sunt țesute în război doar mânecile, într-o tehnică aparte, folosită doar la acest tip de ie. Este cusută în stilul cămășilor populare bărbătești, cu ornamente pe piept, dar încheiată la gât în partea stângă, nu pe mijloc. La gât, ia este finisată cu fodori, din brodrie spartă și obinzală, cusută în tenica punctului pe dos. Partea de jos a mânecilor se împodobește cu fodori dublii: din broderie spartă și din pânză țesută în război și cu rețe (dantelă), lucrate manual. Șurțul întors este preferat dacă are flori bătrânești (flori stilizate) sau motive geometrice și modele vechi, care fac din aceată piesă o capodoperă de artă țărăneacă. Acesta se strânge în talie, în partea stângă, cu un șnur din lână de diverse culori, iar pe jos și pe părțile laterale este împodobit cu fodori înguști, din același material cu șurțul. Laibărul din barșăm pare să-și fi păstrat locul în preferințele sâmbetencelor, deși se poartă tot mai des cheptărița crepată în față (de multe ori cusută din postav alb și brodată cu motive tradiționale de la Sâmbăta, ca să nu se confunde cu cele din satele vecine). Talia e încinsă cu bete colorate, țesute în patru ițe. Cârpa neagră cu frâmbi de pe cap este destinată doar femeilor măritate.

Cămașa bărbătească e obligatoriu făcută din pânză de bumbac țesută în război. Brățările și pomnașii sunt și ei țesuți cu model geometric, cu mătase albă. Pantalonii, țesuți în patru ițe, sunt îmbrăcați vara, iar cioarecii, confecționați din postav alb sau bej, sunt purtați iarna. Șerparul, țesut cu motive florale în nuanțe de roșu, verde, bordo, glben și aplicat pe o curea lată de piele. Pe cap caciulă neagră de astrahan.

Text: Adina Moldovan și Anca Livia Andronic – comunitatea Sâmbăta de Sus

 

 

acasa la origini

Acasa, la origini - Sona

 

De-a lungul timpului, portul popular tradițional din satul Șona a evoluat, de la țesutul în 2-3 ițe la o varietate impresionantă de tehnici, pentru a obține motive geometrice și amorfe. Ca materie primă pentru confecționarea hainelor se folosea: cânepa, inul, bumbacul, lâna, pieile de animale tăbăcite acasă de către oamenii pricepuți. Mai demult, cheptarele din blană de oaie erau purtate atât de femei cât și de bărbați, iar femeile până prin anii 1920-1930 obișnuiau să poarte pomeselnic și sub el căița. La început, basmalele erau de culoare neagră, mai târziu numai bătrânele mai purtau negru, iar tinerele purtau basmale colorate, sau cu diferite flori. Acestea erau din material subțire, iar vara peste basma se purtau pălăriile de paie. În zilele mai deosebite, la sărbători sau când au început a se purta crătințele de culoare neagră, femeile purtau basmale negre, subțiri, cu franjuri.

Astfel costumul popular purtat de fetele necăsătorite este alcătuit din: ie din pânză de cânepă, iar mai târziu în amestec cu bumbac și țesută la război cu ițișoare, laibăr de catifea brodat cu flori, fustă de bumbac, crătințe negre (mai demult din lână țesută la război, apoi din postav fin țesut) și cârpă neagră cu franjuri (ranțe) pe cap. Femeile măritate purtau: vălitoarea, care avea formă de tocă și era făcută din două șervete numite „pomeselnice”, țesute din bumbac, cu alesături cu arnici roșu și negru, plus ia de bumbac cu poale de cânepă (țesută în 3 ițe și cusută manual),

Cheptarul era din blană de oaie, cu motive în culori. Șurțul era, de regulă, dintr-o foaie (albastru sau cu roșu și uneori din 2-3 foi) țesută în război și se purta peste rochii (fuste albe cu broderie) încins cu bete înguste, iar la spate se punea o crătință de culoare roșie, țesută în război.

Până prin anii 1915 atât bărbații cât și femeile purtau în picioare opinci din piele, care au dispărut cu timpul, luându-le locul bocancii și cismele în timpul iernii sau pantofii în timpul verii. Cizmele femeiești erau făcute din piele neagră, moale, cu turegi (carâmbi) înalți până sub genunchi, iar sus aveau o bandă îngustă, din piele roșie.

Text: Constantin Lazăr – comunitatea Șona

 

Acasa, la origini

 

 

 

 

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *